Dorinţe de Paşte

Am trecut şi peste Paştele din acest an, unul deosebit de frumos, unul petrecut în familie alături de cei dragi... a fost frumos!!!
Şi totuşi, pentru mulţi din noi, cei ce trăiesc în Moldova a fost un Paşte petrecut în semiîntuneric, în durere şi deznădejde, am plîns cu toţii în sinea noastră moartea a cel puţin 3 tineri şi durerea a altor cîteva sute de tineri...
De Paşte toţi îşi doresc unul altuia ca Lumina Învierii să le lumineze sufletul şi gîndul, eu am mai dorit să ne fie o călăuză în alegerile care le facem în viaţă, o călăuză pentru cei care sunt departe de noi, pentru cei cuprinşi de deznădejde, pentru cei cărora întreg corpul le-a fost pictat în sînge, pentru cei ce continuă să lupte, să reziste, să înfrunte frica, pentru noi toţi cei care spunem că ne este frică... să nu ne mai fie frică.

Acum că a trecut Paştele ceea ce îmi doresc e să ieşim odată din semiîntunericul în care am fost aruncaţi cu toţii, să ne mai luminăm şi noi creerii înnegriţi.
Dea Domnul ca lumina Învierii să ne lumineze pe toţii de negreala care s-a lăsat asupra noastră.  

Iarasi mi s-a injectat TRECUTUL ...

Sunt multe de spus, insa prefer ca titlul articolului sa vorbeasca de la sine...

Si totusi ma gindesc la un citat dintr-o carte care am citit-o ceva mai demult si cred eu ca e actual:

" Ideile nu dau înapoi, după cum nici rîurile nu se mai întorc la izvoare. Aşa că cei ce resping viitorul să mediteze la acestea. Spunînd "nu" progresului, ei nu condamnă viitorul, ci pe ei înşişi. Îşi iau pe capul lor o boala neagră. Îşi injectează trecutul. Nu există decît un fel de a respinge marele "mîine" : să mori."
(V. Hugo, Mizerabilii)

PS:
Cred ca pentru a obtine ceea ce ne dorim intr-adevar (si aici nu ma refer doar la aspectul politic) trebuie sa invatam sa ne acceptam unii pe altii si sa ne iubim ca popor, ca tara, altfel spus trebuie sa invatam sa nu fim un popor dezintegrat in o mie si unu de pareri si actiuni ci unul unit, cu un scop si o cauza comuna.

"Dar ce stiu eu" ar spune si unii si altii...

AZI

Azi voi zîmbi, va fi zîmbetul meu dăruit vouă tuturor

Vouă celor exagerat de manieraţi,

Vouă celor ce nu acceptaţi să fiţi contrazişi, celor ce nu acceptaţi să fiţi refuzaţi, celor ce nu acceptaţi să fiţi uitaţi,

Vouă celor ce pretindeţi că sunteţi şi nu sunteţi...

Voua celor ce mi-aţi fost alături, niciodată...

Vouă celor care aţi pretins că vă pasă...

Vouă celor care vă doresc aproape însă sunteţi departe...

Vouă celor care continuaţi să luptaţi, să visaţi, să speraţi, să credeţi...

Vouă celor care mă ajutaţi să fiu mai bună...

Vouă celor care credeţi în ceea ce faceţi...

AZI

zîmbitoare,

exagerat de manierată,

nu accept contrziceri, refuz, lapsus de memorie,

AZI

sunt... absentă,

(nu) îmi pasă,

distantă,

AZI

lupt,

visez,

sper,

cred,

AZI

mai bună,

cred în ceea ce fac.

gînduri pe timp de ploaie...

Soarele s-a supărat, s-a ascuns după nori şi nu mai vrea să iasă... în schimb Măria sa Ploaia i-a luat locul... atît de mulţumită şi de mîndră... "vă fac eu ziua mai frumoasă" (se pare ca asta îşi doreşte să ne spună)... şi într-adevăr... plouă, plouă pretutindeni... plouă peste chip, gînduri, emoţii, plouă...

"şi ce?" Îmi spune Ploaia... "şi ce dacă simţi că totul se năruie... nu trebuia să construieşti castelul din nisip... ştiai că se va nărui..."

"şi ce?" Îi răspund eu cu încăpăţînare... "ştiam, dar îmi tot spuneam că va fi un castel frumos... fragil, dar ireal de frumos... dar... din nisip... şi... da, s-a năruit... eh castelele astea frumoase din nisip..."

Şi plouă încontinuu... şi din castel nimic rămîne... şi soare nu mai apare... şi plouă... peste chip, gînduri, emoţii, oameni şi castele...