Toamna...

E  toamnă... foşnet de  frunze, frunze ce se desprind de pe crengile copacilor şi într-un dans lent asemeni unui vals  se aştern frumos pe străzi. Să fie regret, dezamăgire sau poate fericire că părăsesc căsuţa lor, că se desprind de  ale lor rădăcini?
Au plecat  în  lumea  mare, vor fi admirate, vor fi în centrul atenţiei, vor fi subiectul de discuţie al trecătorilor şi astfel frunzele vor persista în  gîndurile omuleţilor...
Desigur,  se vor găsi şi oameni  care în paşi grăbiţi  nu  le vor acorda nici o atenţie şi atunci se vor  lovi de intoleranţa lumii, de  ignoranţa ei, de indiferenţa ei, frunzele vor fi uitate...
Copaci dezgoliţi... e o tristeţe  apăsătoare în legănatul lor...  au  rămas  singuri... frunzele ajunse la maturitate  au  plecat  în lumea  mare,  au plecat să vadă, să înveţe,  să fie pe cont propriu, să-şi găsească un rost, au plecat să ajungă a fi primele între primii... Nu-i  nimic îşi tot spun copacii,  se vor întoarce ele, fericirea  lor va fi fericirea noastră,  împlinirea lor va duce la  implinirea noastră...
E toamnă... foşnet de frunze, frunze ce se desprind şi se îndreaptă  spre o nouă aventură a  vieţii lor - aventura unui  nou  început...