Despre Paştele Blajinilor...

Anul acesta, de Paştele Blajinilor, am fost în satul de baştină al tatălui meu-satul Nemţeni, sat care se află la hotar cu România, de Prut te desparte doar pădurea...

Cu părere de rau nu am apucat să-mi cunosc bunicii din partea tatălui-au murit pînă a mă naşte :(

Din păcate, am vazut o singură dată casa bunicilor respectiv casa în care a copilărit tatăl meu :(

Şi uite aşa, de Paştele Blajinilor m-am dus şi eu la cimitir, în satul de baştină al tatălui meu...

Şi uite aşa, cimitirul a prins viaţă... la fiecare mormînt, am vazut oameni de toate vîrstele, oameni care au venit să cinstească amintirea celor care nu le mai sunt aproape... frumoasă sărbătoare pentru cei ce nu mai sunt în viaţă, frumoasă sărbătoare şi pentru noi-cei care suntem în viaţă...

DE ce pentru ei, DE ce pentru noi e o sărbătoare frumoasă ?

Pentru ei-am venit să-i vedem, să le vorbim, chiar daca nu-i putem atinge sau îmbrăţişa...

Pentru noi-suntem mai aproape de ei, suntem mai aproape de rădăcinele noastre, îi ştim aproape, chiar dacă nu-i putem atinge sau îmbrăţişa...

Probabil, cel puţin in cazul meu, anume aici şi în această zi, înţeleg cel mai bine expresia "Hristos a Înviat" şi răspunsul la această expresie "Adevărat a Înviat"

De Paştele Blajinilor, cei plecaţi de lîngă noi, reînvie... indiferent ca le-am fost prieteni, iubiţi, copii, nepoţi, strănepoţi... ei apar în amintirele noastre, în fiecare povestioară pe care o spunem, în fiecare dar dăruit în cinstea lor, în speranţa noastră că sufletul lor se află în Împărăţia Domnului...

De Paştele Blajinilor, totul reînvie la viaţă... totul ne aminteşte despre cei care ne-au marcat vieţile, cei care au schimbat destine, cei datorită cărora suntem ceea ce suntem...

De Paştele Blajinilor, expresiile: "Hristos a Înviat" şi "Adevărat a Înviat" capătă sens.

Dumnezeu să le odihneasca sufletul în pace tuturor celor care nu ne mai sunt aproape, tuturor celor care au trecut în nefiinţă.

în lumea de poveste.

De ceva timp simt că trăim cu toţii într-o lume de poveste. O poveste al cărui sfîrşit din păcate încă nu-l ştim, o poveste care se află la partea de intrigă, personajele sunt şi bune şi rele, ca mai în toate poveştile-zmei şi feţi frumoşi ce luptă unii împotriva celorlalţi pentru ca binele să triumfeze în cele din urmă...
Deseori în poveşti se vorbeşte despre un zmeu care a venit şi a furat-o pe cea mai frumoasă din împărăţie, şi a dus-o undeva departe peste mări şi ţări, iar poporul aşteaptă un Făt-Frumos care să vină să le salveze frumoasa din împărăţie... aşa şi la noi-ne-a fost furată, de fapt, ne-au fost furate mai multe frumoase din împărăţie-identitatea, viitorul, siguranţa... şi aşteptăm să ne vie Făt-Frumos, doar că ne place sau nu, noi nu trăim într-o poveste... nu ne putem ascunde după această iluzie... trăim o realitate dură-cei în care ar trebui să avem cea mai mare încredere-ne-au prostit, cei care ar trebui să ne ofere siguranţa-ne-au arătat colţii şi pumnii, cei care ar trebui să lupte-ne-am transformat în laşi...
Şi totuşi, ce ne învaţă poveştile? Sau ce ar trebui să învăţăm de la poveşti?
Mereu vor exista oameni răi şi oameni buni, mereu va exista o luptă între bine şi rău, însă mereu vor exista eroi care vor învinge răul, eroi care vor persista, eroi care nu se vor descuraja, eroi care vor trece peste foc şi pară pentru ca în cele din urmă să triumfeze dreptatea, să triumfeze Binele!!!
Întrebarea mea este dacă totuşi am învăţat noi sau nu să luptăm cu demonii care ne apar în faţă, dacă putem să identificăm acei demoni şi dacă le putem citi adevărata faţă care li se ascunde sub măştile cu care se afişează??? Sau poate suntem asemeni Albei ca Zăpada care s-a lăsat păcălită de mama sa vitregă pînă la aceea că a muşcat din mărul otrăvitor şi a adormit... somn adînc... neputînd fi salvată de cei care şi-au dorit s-o protejeze...
iarăşi aşteptăm pe Făt-Frumos??? Ştim cel puţin cine e acel Făt-Frmos şi cît vom dormi pînă să apară??? Şi dacă Făt-Frumos nu mai e, noi ce ne facem??? Aşteptăm un altul???
Noapte Bună, Albă ca Zăpada... Noapte Bună, Basarabie.

PS! Sper cît de curînd să fie şi dimineaţă pentru a ne trezi odată din somnul acesta toxic şi a nu mai trăi în dulcea iluzie a lumii cu poveşti.

Dorinţe de Paşte

Am trecut şi peste Paştele din acest an, unul deosebit de frumos, unul petrecut în familie alături de cei dragi... a fost frumos!!!
Şi totuşi, pentru mulţi din noi, cei ce trăiesc în Moldova a fost un Paşte petrecut în semiîntuneric, în durere şi deznădejde, am plîns cu toţii în sinea noastră moartea a cel puţin 3 tineri şi durerea a altor cîteva sute de tineri...
De Paşte toţi îşi doresc unul altuia ca Lumina Învierii să le lumineze sufletul şi gîndul, eu am mai dorit să ne fie o călăuză în alegerile care le facem în viaţă, o călăuză pentru cei care sunt departe de noi, pentru cei cuprinşi de deznădejde, pentru cei cărora întreg corpul le-a fost pictat în sînge, pentru cei ce continuă să lupte, să reziste, să înfrunte frica, pentru noi toţi cei care spunem că ne este frică... să nu ne mai fie frică.

Acum că a trecut Paştele ceea ce îmi doresc e să ieşim odată din semiîntunericul în care am fost aruncaţi cu toţii, să ne mai luminăm şi noi creerii înnegriţi.
Dea Domnul ca lumina Învierii să ne lumineze pe toţii de negreala care s-a lăsat asupra noastră.  

Iarasi mi s-a injectat TRECUTUL ...

Sunt multe de spus, insa prefer ca titlul articolului sa vorbeasca de la sine...

Si totusi ma gindesc la un citat dintr-o carte care am citit-o ceva mai demult si cred eu ca e actual:

" Ideile nu dau înapoi, după cum nici rîurile nu se mai întorc la izvoare. Aşa că cei ce resping viitorul să mediteze la acestea. Spunînd "nu" progresului, ei nu condamnă viitorul, ci pe ei înşişi. Îşi iau pe capul lor o boala neagră. Îşi injectează trecutul. Nu există decît un fel de a respinge marele "mîine" : să mori."
(V. Hugo, Mizerabilii)

PS:
Cred ca pentru a obtine ceea ce ne dorim intr-adevar (si aici nu ma refer doar la aspectul politic) trebuie sa invatam sa ne acceptam unii pe altii si sa ne iubim ca popor, ca tara, altfel spus trebuie sa invatam sa nu fim un popor dezintegrat in o mie si unu de pareri si actiuni ci unul unit, cu un scop si o cauza comuna.

"Dar ce stiu eu" ar spune si unii si altii...