Copilărie... cît de mult ne gîndim la ea atunci cînd creştem şi incepem viaţa de adult... Pentru ai mai simţi gustul, cumpărăm mîncarea pe care obişnuiam s-o consumăm în acele timpuri şi încercăm astfel să trăim senzaţia care o aveam în copilărie ori de cite ori mîncam acel fel de mîncare...
Mi s-a întîmplat zilele astea să trec prin vechea ogradă a copilăriei mele (în care am copilărit pînă la vîrsta de 6 ani) şi mă minunam de cît de mult s-a schimbat de pînă atunci... Mă uitam la topoganul din ogradă şi încercam să mă văd pe mine dîndu-mă în el, vedeam copii stînd pe scaun şi îmi imaginam cum avea să stau şi eu pe acel scaun... ce să spun m-a cuprins dorul copilăriei... totuşi trăirile au fost mai intense atunci cînd am păşit în scara blocului în care am locuit şi am urcat cu ascensorul la etajul 6, etajul la care am petrecut primii 6 ani de viaţă, doar că am sunat la o altă uşă-uşa foştilor vecini cu care părinţii mei au păstrat legătura şi-n zilele noastre
Ce plăcută senzaţie să păşeşti pe locurile care ştii că ţi-au fost natale, ce plăcut să te gîndeşti că paşii tăi au lăsat urme în acele locuri...
No comments:
Post a Comment